In incursiunea mea printre blogurile faimosilor, am cules o idee. Ajunsa la pomul cunoasterii, am ridicat mana spre lumina sa ating fructul. Voiam sa-l musc , sa-l savurez, sa-l ating….
Misterul, transparenta… ma vad prin el si in el: sa cazi cuprinsa de cea mai minunata reverie: ce fruct poti fi tu oare?
- eu cred ca sunt mai degraba o felie de pepene rosu care-ti stinge setea intr-o zi torida de vara;
- eu o jumatate de capsuna pe care vrei sa o savurezi si sa-i pastrezi gustul in visare
- eu…o pereche de cirese pe care vrei sa le pui la ureche si sa te mandresti cu ele
- iar eu: o gutuie pe care ai picta-o intr-o zi ploioasa de toamna ca sa nu-i uiti niciodata formele atat de perfecte
- si eu? doar n-ati uitat de mine: o bucatica de mar copt care te intoarce in copilarie si inapoi in prezent…
Si toate se visau o intruchipare a fructului perfect….
Uitandu-ma la el, marul imi aluneca din mana… se rostogoli pana la baza copacului si, in rostogolire, fiecare parte capata o culoare: galbenul pur la gutuii, rosul sangeriu al ciresii, visiniul putred al visinii, orange-ul portocalei,verdele…. si toate glasurile se contopira intr-unul : toate isi gasira locul in copacul cunoasterii
