Vineri seara. Seara de rasfat si relaxare. Propunere de dezmat. Arivare in restaurant de fandoseli. Meniuri seulement en francais avec des specialites si combinatii pe care nu le-as fi incercat decat in farfuria vecinului… Le garcon vient chez nous et..il nous regarde: noi, il privim, ne privim et finalement, ne decidem: je voudrais un glace de lait et un croissant… Le garcon nous regarde si crede ca am innebunit: e 9 seara si niciun client intreg la minte nu ar veni intr-un asemenea restaurant sa comande lapte?!? Dar noi asta am facut… pe langa beaucoup d’autres plats mirifiques pe care vi le voi descrie une autre fois…

• Minte-ma frumos !!
• Sunt adevaruri care nu se spun…
• Ceea ce nu stii, nu te raneste…

 De ce oare simtim nevoia sa mintim ascuzand adevarul, pardon tacand cu buna stiinta? Nu ar fi mai indicat sa nu ne ascundem dupa deget si sa spunem ce avem de zis: nu-mi plac pantofii tai; chiar nu cred ca ai dreptate; in dimineata asta arati naspa; stii, prietenul te-a inselat, si da…. eu i-am vazut tinandu-se de mana la film… sau, mai rau, te-a inselat cu mine…

De ce preferam sa ne cream un univers in care sa alegem solutia cea mai usoara si cea mai comoda? 

M-am intrebat intotdeauna de ce fugim de cuvinte? A numi inseamna a suprima trei sferturi din farmecul cuvantului, a sugera, voila le charme… acesta era manifestul simbolistilor… Al nostru sa fie oare minciuna cu strai de protejare? Sa protejam pe cine ? De cine? Nu cumva ne protejam chiar noi de responsabiltatea de a semnala ceva, caci o data spus, cuvantul nu mai poate fi sters…?  

Cogito ergo sum !!!

Suntem un popor de ganditori…. toti gandim, toti ne dam cu parerea, toti suntem atotstiutori si, daca nu ma credeti pe cuvant incercati un mic exercitiu de demonstratie: oriunde te-ai afla, in autobuz, pe strada, in tren, in magazin, la piata, la una dintre cozile la banca… pui o simpla intrebare, dupa caz: fie vrei sa ajungi intr-un anumit loc, fie stiai ca acolo era la un moment dat un magazin si acum nu mai e… sau, pur si simplu ceri o informatie… Cum procedezi? Te uiti timid in jurul tau, ochesti o persoana care ti se pare mai avizata sa-ti raspunda si sari la atac…. De cele mai multe ori instinctul nu te ajuta si persoana nu stie sa-ti raspunda… pana aici ti-a fost… se gaseste un binevoitor care sa inceapa sa-ti explice sau altul care sa nu fie de acord cu explicatiile primului…. Si poate si al treilea care stie mai bine decat toti ceilalti la un loc… Si uite asa… tu ramai impietrit uitandu-te cand la unul, cand la altul si neintelegand nimic….

Pauza de gandire: nu puteti si voi sa va puneti de acord si sa-mi dati o singura varianta? Adica… stanga sau dreapta? Pai…. ar fi mai bine sa… o iei la stanga sau …nu, la dreapta ca pe stanga se lucreaza si nu poti intra cu masina… da da, ia-o la dreapta, dar sa stii ca ocolesti… Ce bine era totusi pe stanga !!! …

Ce bine ca suntem un popor de intrajutorare si sunt atatia oameni dispusi sa te sprijine si sa te indrume… fara pauze in gandire…. Gandirea lor e ca un fluviu… curge, curge si nu se mai opreste pentru rationamente de-astea minore….

We look in all the wrong places! we shouldn`t look at all……Suma tuturor deciziilor pe care le luam in viata suntem noi… Poate ca uneori cautam prea mult, ne dorim prea mult si omitem exact esentialul…  we shouldn`t look at all..

PS: multam verisorica

Incepe de fiecare altfel: fie sunteti prieteni si va cunoasteti din copilarie, iar cand cresteti apar brusc atractii si gelozii aparent nejustifiate; apoi, intr-o seara, el te gaseste plangand pentru ca tocmai te-ai certat cu prietenul si brusc te uiti in ochii lui si realizezi ca niciodata nimeni nu te va mai privi asa cum te-a privit el in seara asta: acesta poate fi inceputul unei frumoase povesti de dragoste. Sau poate l-ai cunoscut intr-un club sau la o petrecere si a inceput totul ca o joaca, insa… timpul a trecut si iata-va pe amandoi intr-o relatie de mai bine de un an. Sau poate pe chat sau o pura intamplare a facut ca destinele voastre sa se incruciseze pentru o vreme. Ei da… pentru o vreme, lucrurile sunt mai roze decat fustitele fetitelor de 5 ani; pentru o vreme auzi pasarelele cantand, fluturasii zburdand liberi prin stomac, plus ca te mai trezesti cu zambetul larg pe buze atunci cand vezi un cuplu de indragostiti cum se saruta fugar in statia de tramvai sau cum se tin de mana pe strada aglomerata.. Si tu zambesti si esti cu capul-n nori, dar ce-ti pasa pentru ca esti indragostita…

Si cat dureaza starea asta? Cand ai facut pasul de la fetita nevinovata si zburdalnica in iubire la femeia cicalitoare si artagoasa care nu mai e dispusa sa accepte nicio scuza pentru intarzierea neanuntata?

Cautam la infinit ceva nedefinit.. De unde aceasta dorinta de a te regasi in privirea celuilalt? De a fi completat de gandurile si initiativele altuia? Oare nu existam ca individualitate? De ce avem nevoie de al doilea pentru a ne simti completi?

In singuratatea noastra cautam o mana intinsa undeva in neant…o vorba care sa vina in intampinarea noastra.. si de ce? Oare nu ne nastem singuri? De ce nu avem curajul sa ne asumam singuratatea de-a lungul existentei? Ne nastem singuri, murim singuri si traim singuri imbatati de prezenta celorlalti… dulce-amara iluzie creata de niste trecatori singuri…

Traim in sec. al XXI-lea, am militat pentru egalitatea dintre sexe, dar oare chiar am stiut ce cerem? Si oare chiar am obtinut ceea ce am dorit? Oare putem fi egale cu barbatii? Da, am cerut sanse egale si am obtinut dreptul de a munci in aceleasi domenii cu barbatii; da, am cerut tratament pe picior de egalitate si am obtinut sarcini in plus si posturi mai inalte, recunoasteri si respect cu jumatati de masura, caci .. chiar daca o femeie ajunge de jos pe o functie importanta tot se va gasi vreun complexat care sa-i sopteasca vecinului mai intai la ureche si apoi la fumoar: “lasa, ba… ca asta mai mult ca sigur si-a tras-o cu X din moment ce a ajuns aici!!”

Am vrut egalitate, dar nu suntem privite ca fiind egale pentru ca, undeva in subconstient, barbatul va continua sa aiba apucaturile unui neanderthalis …

Primele mingiute vopsite ( paint balls) au fost create de Nelson Paint Company in 1950 pentru a insemna copacii de la distanta in padure si erau folosite si pentru a insemna vacile. 2 decenii mai tarziu, mingiutele au fost folosite de 2 prieteni intr-o joaca prin padurea din New Hampshire si, mai tarziu, tot mai multi scriitori si vanatori, atrasi de ideea de a vana si de a se lupta pentru supravietuire au pus bazele paintbal-ului, initial numit “Survival” .

Jocul pe care l-am testat pe pielea mea nu este unul dificil; principalele reguli de la care nu trebuie sa te abati sunt:

• sa folosesti echipamentul de protectie si sub nicio forma sa-ti scoti casca de protectie, caci, in caz contrar, risti sa ramai fara vreun ochi;
• sa nu te apropii la mai mult de 8 m de adversar ( chiar daca este seful tau ), ca risti sa-l accidentezi mai grav decat este cazul
• cand esti lovit in arma sau in orice alt loc al corpului sa ridici frumos manuta si sa ceri politicos voie sa iesi de pe teren ( asta daca esti lasat, bineinteles)
• sa nu indrepti arma catre colegi decat atunci cand esti pe teren…

… Kozo, the purple hippo este sursa mea de inspiratie… cel mai cunoscut hipopotam dansator din lume.. a fost o pura intamplare ca ne-am intalnit, dar… vi-l prezint aici si vreau sa-mi spuneti  cum va place prietenul meu, Kozo???

…